Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

 

A 31-a ediţie a Târgului Naţional de Ceramică Cucuteni 5000 va avea loc la Iaşi. Vezi programul!


În Parcul Copou din Iaşi va avea loc, în perioada 28-30 iunie,  cea de-a XXXI-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”. Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova şi Ucraina. 

După treizeci de ediţii, Târgul de la Iaşi a ajuns să se individualizeze între manifestările similare din ţară, câştigându-şi un frumos şi binemeritat renume. La Iaşi vin olari din toată ţara, iar alături de ei specialişti din centre specifice împreună cu toţi iubitorii acestei arte vechi de milenii. Se poate spune astfel că aici fiinţează o adevărată bursă a olăritului şi a frumosului ce se naşte din roata olarului”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Iaşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi.

La ediţia din acest an vor fi prezenţi meşteri din: Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Codlea – Braşov; Braniştea – Galaţi; Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita; Schitu Stavnic – Voineşti, Iaşi; Baia Mare – Maramureş, Şişeşti – Mehedinţi; Româna-Balş şi Vădastra – Olt; Marginea – Suceava; Horezu, Lungeşti şi Vlădeşti–Vâlcea; din Chişinău, Drochia, Ialoveni şi Nisporeni – Republica Moldova şi din Regiunile Cernăuţi şi Vinnitsa – Ucraina.

Ediţia a XXXI-a a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000” se va  desfăşura după următorul program:

Vineri, 28 iunie

– ora 11.30 – deschiderea oficială a Târgului;

– orele 12.00 – 21.30 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Sâmbătă, 29 iunie

– orele 8.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Duminică, 30 iunie

– orele 8.00 – 20.30 – desfacerea şi prezentarea produselor;

– ora 21.00 – închiderea Târgului.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*