Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

 

Ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu profesorii ieşeni

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a participat, vineri, la întâlnirea de final de an şcolar a directorilor de şcoli din judeţul Iaşi. Evenimentul s-a desfăşurat la Colegiul „Costache Negruzzi”.

„Este important să mă întâlnesc cu directorii şi să discutăm problemele şcolii. Sunt multe, şi găsim soluţii mai bune dacă există aceste discuţii. faptul că este ultima zi de şcoală nu înseamnă că ne-am luat vacanţă. Este mult de treabă”, a spus ministrul Remus Pricopie.

Una dintre problemele pe care s-au axat dezbaterile a fost Evaluarea Naţională, examen ce se va derula începând de săptămâna viitoare.

Aproximativ 25-30% dintre elevii din anii anteriori au avut note sub cinci. Nu sunt cifre care să ne bucure şi trebuie să găsim soluţii. Sigur că aceste soluţii nu au cum să fie puse în practică peste noapte dar dacă vrem să pregătim ani următori mai bine, trebuie să ne luăm măsuri de pe acum”, a explicat ministrul Educaţiei. 

Examenul de Bacalaureat, o altă problemă a învăţământului preuniversitar româneasc, a fost adus şi el în discuţiile profesorilor cu ministrul Remus Pricopie. El a adus în discuţie şi posibilitatea realizării simulărilor încă din clasa a XI-a.

”Unul dintre proiectele Ministerului Educaţiei este acela al centralizării simulărilor. Cred că este bine să facem simulare şi pentru clasa a XI-a, cu un an înainte de examen. Reacţiile primite din partea profesorilor sunt pozitive. Sigur că este un efort în plus din partea tuturor, vorbim de zeci de mii de ore de muncă, pentru organizarea unui astfel de act, dar cred că este necesar”, a mai spus ministrul Educaţiei.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*