Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

“Spre o sănătate globală”, tema simpozionului de la Facultatea de Medicină Veterinară

Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară„ Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi va fi, timp de două zile, în sărbătoare. În colaborare cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Centrul Universitar de Cercetări Medicale Veterinare, CIT – Agrotech Iaşi, Asociaţia Absolvenţilor de Medicină Veterinară din Iaşi şi Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România, Facultatea de Medicină Veterinară organizează, în perioada 13 – 14 iunie 2013, al 52- lea Simpozion ştiinţific „Spre o sănătate globală”. 

Manifestarea cu participare internaţională va reuni personalităţi ale mediului academic şi din cercetare, specialişti şi practicieni. “Reuniunea de la această manifestare ştiinţifică va contribui, în egală măsură, atât la consolidarea relaţiilor de colaborare dintre instituţiile de învăţământ, cercetare sau producţie pe care le reprezentă invitaţii, cât şi la dezvoltarea cercetării din domeniu”, a declarat prof. dr. Liviu Miron, decanul Facultăţii de Medicină Veterinară.

 Deschiderea manifestărilor, cu prezentarea lucrărilor în plen, va avea loc joi, 13 iunie , ora 10.00, în Aula Magna “Haralamb Vasiliu” a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*