Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Zeci de infracţiuni de înşelăciune prin metoda „accidentul rutier”

cabina de telefonDe la începutul anului şi până în prezent la nivelul municipiul Iaşi au fost sesizate 45 de infracţiuni de înşelăciune sau tentative la înşelăciune comise prin metoda “Accidentul rutier”. Numai în acest sfârşit de săptămână au fost sesizate Poliţiei nouă astfel de fapte, din care şase sunt infracţiuni cu un prejudiciu de peste 33.000 lei şi alte trei sunt  tentative. Victimele sunt persoane în vârstă din municipiile Iaşi şi Paşcani.

Comisarul Mădalin Ţăranu, de la Biroul de prevenire a infractionalităţii. din cadrul IPJ Iaşi,  a declarat că infractorii au apelat telefonic victima, pretinzând că sunt rude apropiate ale acestora (fiu, fiică, ginere etc.) şi au afirmat că au nevoie de diverse sume de bani întrucât au provocat accidente rutiere.

Dacă de obicei victimelor li se cerea să transfere bani prin intermediul serviciilor de transfer de bani – MoneyGram sau Western Union-, infractorii au început să solicite şi achiziţionarea de cartele telefonice pre-paid şi transmiterea codurilor de reîncărcare.

Infractorii încearcă să împiedice contactarea directă de către potenţiala victimă a rudei „implicate” în accidentul rutier. Ei motivează că acesta nu poate sau nu mai poate vorbi întrucât este anchetată de poliţie şi nu poate răspunde la telefon.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*