Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Primăria din Târgu Frumos pune pumnul în gură ziariştilor

Primaria-Targu-FrumosPrimarul din Târgu Frumos ia la mişto ziariştii din presa centrală şi internaţională cerându-le acreditări permanente sau provizorii.
La aproape 12 ani de la publicarea în Monitorului Oficial a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Primăria din oraşul Târgu Frumos limitează accesul ziariştilor la informaţii. În plenul ultimei şedinţe a Consiliului Local Târgu Frumos s-a stabilit ca accesul ziariştilor în sediul Primăriei să se facă doar pe baza acreditărilor special eliberate de reprezentanţii instituţiei administrative. Pe lângă cerere, ziariştii trebuie să prezinte şi două fotografii tip legitimaţie.

De asemenea, purtătorului de cuvânt îi este interzis să ofere informaţii telefonice. O altă prevedere este aceea a programului. Ziariştii trebuie să îi deranjeze pe edilii din Târgu Frumos de luni până vineri, în intervalul 8-16. În schimb li se garantează că vor fi primiţi în cabinetul viceprimarului. Asta dupa ce legitimaţiile le vor fi eliberate după 5 zile de la solicitare. De acelaşi tratament vor beneficia nu doar jurnaliştii locali şi centrali dar şi cei străiniAstfel, se limitează dreptul la informare.

 
Conform art 3 din Legea 544 din 2001, ”Asigurarea de catre autoritatile si institutiile publice a accesului la informatiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate in acest scop”. Art. 6. al aceleaşi legi (1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public. (2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.
 Primăria Paşcani încalcă şi prevederile Art.  15., Art. 16, Art. 17, Art. 19, Art. 20.
În acelaşi timp edilii din Târgu Frumos uită să prezinte o serie de  informaţii de interes public. Pe site-ul instituţiei, http://www.tgfrumos.senap.ro/  lipsesc cu desăvârşire atât informaţiile despre primarul Ioan Vatamanu, viceprimarul Ioan Alexa Angheluş sau secretarul general. În aceste trei cazuri nu sunt publicate niciun fel de informaţii privind declaraţiile de avere sau declaraţiile de interes public. Ultimele informaţii privind Hotărârile aprobate în plenul Consiliului Local datează din 5 decembrie 2012.
 Deşi datele de contact sunt Telefon fix:  0232710330,  Fax: 0232710330 în cursul zilei la niciunul dintre aceste numere nu răspunde decât tonul de fax.
 Atât primarul Ioan Vatamanu cât şi viceprimarul Ioan Alexa Angheluş nu au putut fi contactaţi nici pe telefonul mobil pentru a-şi exprima opinia.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*