Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală la Iași. Administratorul unei firme, reținut

perchezitii-300x1991-300x225Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au efectuat, joi, 3 percheziţii în municipiul Iaşi şi în comuna Miroslava, judeţul Iaşi, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Din cercetări a reieşit că, în luna decembrie 2011, o persoană, încalitate de administrator al unei societăţi comerciale, ce are ca obiect de activitate comerţul cu autoturisme şi autovehicule, ar fi evidenţiat în actele contabile cheltuieli care ar avea la bază operaţiuni fictive.

Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 4.800.000 de lei.

De asemenea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 7 staţii de calcul şi evidenţa contabilă a trei societăţi comerciale.

Persoana vizată a fost condusă la audieri, fiind ulterior reţinută pentru 24 ore.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*