Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Iașul are prima șansă pentru titlul de Capitala Culturală Europeană în 2021! Vezi cine face afirmaţia!

“Iașul are prima șansă pentru titlul de Capitala Culturală Europeană în 2021, din punct de vedere al patrimoniului construit. În acest context, Iașul reprezintă locația perfectă, având în vedere faptul că este al doilea oraș din țară, după București, în ceea ce privește numărul de monumente istorice“, a declarat dr. Alexandru MURARU, astăzi, la București, la cea de-a zecea expoconferință internațională de arhitectură: RIFF 2013.

În 2021 România va fi din nou, printr-un oraș, în centrul lumii culturale europene.

În 2007 Sibiul a fost invitat a fi Capitală Culturală a Europei alături de Luxembourg și a facut-o cu succes. Acest program European a dus la restaurarea, la dezvoltarea și la așezarea unui oraș românesc pe harta culturii europene.

Timișoara, Cluj, și Craiova sunt orașele care aspiră la statutul de capitală culturală. Brăila si Arad fac eforturi pentru a intra în competiția pentru titlul de Capitala Culturală Europeana 2021. În 2016 România își va alege orașul care va fi în 2021 alături de un oraș din Grecia, Capitală Culturală Europeană

„Iașul reprezintă capitala culturală și simbolică a României. Având în vedere atât patrimoniul construit cât și evenimente de anvergură care contribuie la infrastructura culturală precum FILIT, FIE, Seara Valorilor, Simpozionul Național Monumentul- Tradiție și Viitor, Iașul are toate șansele pentru a deveni Capitala Culturală Europeană în anul 2021. Mai mult decât atât, importanța istorică și tradiția vor aduce coroana europeană în capitala Moldovei”, a declarat Alexandru MURARU, Director General al Institutului Național al Patrimoniului.

Competiția “Capitala Europeană a Culturii” este lansată cu 6 ani în avans, pentru a oferi orașelor posibilitatea de a se pregăti. Manifestarea aduce numeroase beneficii orașelor și regiunilor; deși rămâne, în esență, un eveniment cultural, ea generează beneficii sociale și economice semnificative, în special atunci când este integrată într-o strategie de dezvoltare pe termen lung, axată pe cultură.

De la crearea acestui titlul, în 1985, 46 de orașe au fost desemnate “Capitale Europene ale Culturii’, până în prezent. În 2012, Capitalele Europene ale Culturii au fost Guimaraes- Portugalia și Maribor- Slovenia.

Viitoarele “Capitale europene ale culturii” 2013-2019:

2013: Marsilia (Franța) și Košice (Slovacia)

2014: Umeå (Suedia) și Riga (Letonia)

2015: Mons (Belgia) și Plzeň (Republica Cehă)

2016: Donostia-San Sebastian (Spania) și Wroclaw (Polonia)

2017: În Danemarca, Aarhus și Sønderborg se află încă în competiție. În Cipru, Nicosia și Paphos se află încă în competiție.

2018: Țările de Jos și Malta

2019: Italia și Bulgaria

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*