UMF ”Gr.T.Popa” Iaşi a organizat, două sesiuni de concursuri pentru ocuparea a peste 120 de posturi didactice. În urma concursurilor toate posturile au fost ocupate, reuşită la care a contribuit şi oferta salarială atractivă propusă candidaţilor. Media veniturilor brute realizate în cadrul activităţilor didactice, pe grade didactice, sunt: asistent universitar 2.774 lei, şef lucrări 3.762 lei, conferenţiar universitar 5.438 lei şi profesor universitar 9.713 lei.
Salariile cadrelor didactice de la UMF Iaşi întrec cu mult salariile celorlalţi universitari din ţară. Astfel, salariul mediu brut al unui asistent universitar de la UMF Iaşi este încă o dată şi un sfert faţă de remuneraţia unui şef de lucrări de la UMF Timişoara. Exemplul a fost dat chiar de prof.univ.dr Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”.
”Oamenii se simt motivaţi atât salarial cât şi prin faptul că pot avea o carieră de succes”, a spus prof. Astărăstoae în timp ce prezenta „Raportul Anual al Rectorului pentru anul universitar 2011 – 2012”.
Raportul descrie la nivel de detaliu atât evoluţia parametrilor academici, cât şi a indicatorilor economico-financiari ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”.
Vezi ce salarii au cadrele didactice de la UMF Iaşi!
http://iasinews.ro/wp-content/upload