Biletele pentru meciul dintre CSMS Iaşi şi Rapid, din etapa a XX a Ligii I de fotbal, se vor pune în vânzare la casele de bilete de la stadionul Emil Alexandresu sâmbătă, începând de la ora 12.
Preţurile biletelor vor fi de 15 lei la peluze, 25 lei la tribune, 35 lei la tribuna 0a şi 0b, 45 lei la tribuna 0.
Pentru partida cu giuleştenii, antrenorul Liviu Ciobotariu are tot lotul valid. Singura excepţie este mijlocaşul sârb Ivan Petrovic. El va mai lipsi de pe gazon aproximativ trei săptămâni din cauza intervenţiei chirurgicale suferite la genunchi.