Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Un bebeluş a murit după ce s-a înecat cu mâncare

Un copil în vârstă de un an şi cinci luni, din localitatea Ţigănaşi, judeţul Iaşi, a decedat după ce s-a sufocat cu bolul alimentar. Micuţul mâncase o bucată de carne şi s-a înecat.

Părinţii copilului au sunat de urgenţă la 112, însă a fost prea târziu. „În urma apelului a fost trimis la faţa locului un echipaj SMURD, dar copilul era deja în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea, din păcate fără rezultat şi a fost constatat decesul pacientului”, a precizat Diana Cimpoeşu, medic – şef UPU SMURD, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Medicii atrag aten­ţia că astfel de situaţii pot fi evitate. Cel mai adesea este folosită metoda Heimlich, o metodă de dezobstrucţionare a căilor aeriene în cazul blocării acestora de un corp străin. Tehnica se aplică asemănător cu cea folosită la adulţi, însă cu mai puţină forţă pentru a nu-l răni pe micuţ în zona coastelor, a sternului sau la nivelul organelor interne din zona abdo­menului.

Când copilul se îneacă şi i se blochează căile respiratorii, părintele trebuie să treacă în spatele micuţului şi să se aplece astfel încât să-i cuprindă cu o mână partea abdominală, cu pumnul strâns şi degetul mare orientat în sus. Cealaltă mână se pune peste şi apoi se împinge în sus, nu foarte tare, pentru ca bucata din gât să deblocheze traheea. Se repetă până când acest lucru se întâmplă. Manevra Heimlich creşte presiunea în abdomen, împingând diafragma în sus. Ridicarea diafragmei duce la creşterea presiunii aerului în plămâni şi forţează astfel ieşirea corpului străin din trahee.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*