Luni 21 Septembrie 2020, Actualizat acum 264 zile 12:00 am

 

Vezi cum va fi vremea între 9 şi 22 iunie!

Administratia Nationala de Meteorologie a facut o estimare a vremii in perioada 9-22 iunie si, potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi ridicate in prima parte a intervalului, dupa care vor scadea.

In Moldova, până pe data de 13 iunie, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă, îndeosebi în primele două zile, când valorile medii diurne vor fi de 29…30 de grade. După această dată, temperaturile vor scădea, devenind apropiate de cele caracteristice perioadei calendaristice, cu valori de 23…25 de grade, în medie.

like facebookTemperaturile minime vor fi de 16…17 grade pe 10 şi 11 iunie, apoi vor scădea spre 12…13 grade în jurul datei de 15 iunie, fără variaţii semnificative ulterioare. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată între 13 şi 21 iunie când vor fi averse, în general slabe cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

La munte, vremea va fi caldă până pe 13 iunie, cu medii ale valorilor maxime între 20 şi 22 de şi ale minimelor noctune între 10 şi 12 grade. În perioada 14…22 iunie regimul termic va fi apropiat de cel normal cu valori de 14…16 grade, ziua şi 6…8 grade nopatea, în medie.

Până pe data de 12 iunie local vor ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ. Între 13 şi 22 iunie, pe arii extinse vor fi zilnic, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar ploile vor fi local moderate cantitativ.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*