Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Şofer băut urmărit în trafic de poliţişti. Nu s-a oprit până când a intrat într-o maşină

Un şofer de 19 ani din Iaşi le-a dat de furcă oamenilor legii după ce a refuzat să oprească la semnalul unui poliţist care îl văzuse că trecuse pe roşu, pe bulevardul Poitiers. Totul s-a petrecut sâmbătă când a fost efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului în cauză şi, întrucât conducătorul auto nu s-a supus semnalului, s-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, iar la intersecţia cu str. Bucium, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care staţiona.

Conducătorul autoturismului a încercat să părăsească locul producerii accidentului, însă a fost imobilizat de către poliţişti, stabilindu-se identitatea acestuia, Constantin R., de 19 ani, din Iaşi, iar în urma verificărilor a rezultat că nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie.
Deoarece emana halena alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0.15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele tânărului s-a întocmit dosar penal şi a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Teribilism fără margini! S-a urcat băut la volan, a trecut pe roşu la semafor, a refuzat să oprească la semnalele Poliţiei şi a lovit o maşină parcată | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*