Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Stocurile de medicamente pentru bolnavi cu HIV, epuizate la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi

Mai mulţi bolnavi cu HIV/SIDA înregistraţi în evidenţele Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi nu şi-au putut lua medicamentele miercuri, întrucât unitatea medicală a epuizat stocurile de medicamente şi nu dispune de fonduri pentru a achiziţiona altele noi.

Bolnavilor de HIV care au venit, miercuri, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sau care s-au interesat dacă există medicamentele necesare tratamentului li s-a solicitat să revină în zilele următoare, întrucât unitatea a epuizat stocurile de medicamente antiretrovirale, scrie Mediafax.

În total, în evidenţele acestui spital se află aproximativ 1.500 de bolnavi de HIV/SIDA din toate judeţele Moldovei.

Unul dintre pacienţii de HIV/SIDA, o tânără de 23 de ani, a declarat că a sunat la spital, dar că i s-a comunicat să revină la sfârşitul săptămânii.

Suntem într-o situaţie critică. Pentru noi, tratamentul ăsta este foarte important. Şi o zi sau două întârziere e foarte grav . Am sunat la spital şi mi s-a spus să revin vineri, după prânz„, a spus tânăra, care urmează tratamentul cu antiretrovirale de şase ani.

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, a declarat că unitatea nu mai poate onora cererile privind medicaţia bolnavilor de HIV, întrucât a rămas fără medicamente şi nu dispune de fonduri pentru a achiziţiona noi cantităţi.

Am făcut toate demersurile încă de acum o săptămână şi aşteptăm răspunsul din partea Direcţiei de Sănătate Publică, ca să ştim şi noi câţi bani avem repartizaţi pentru a putea face comenzile la medicamente„, a afirmat medicul Carmen Dorobăţ.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a precizat că instituţia pe care o reprezintă va primi în perioada „imediat următoare” fila de buget pe anul 2014.

Informaţiile noastre de la Ministerul Sănătăţii arată că în perioada imediat următoare trebuie să ajungă fila de buget pe anul acesta, filă care include şi banii pentru programul HIV„, a afirmat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi susţine că în luna decembrie unitatea a primit pentru tratamentul bolnavilor de HIV suma de 750.000 de lei, iar spitalul ar avea nevoie de cel puţin 200.000 de lei în luna ianuarie, pentru a asigura medicaţia respectivă.

Pacienţii cu HIV nu pot achiziţiona medicamentele din farmacii, acestea fiind distribuite pacienţilor, în cadrul unui program naţional, doar prin intermediul Spitalului de Boli Infecţioase.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*