Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

S-a deschis primul târg de Crăciun din Iaşi

La Iaşi s-a deschis, vineri, primul târg de Crăciun . Acesta este organizat de Consiliul Judeţean, iar evenimentul a fost deschis cu discursuri susţinute de politicieni şi reprezentanţi ai instituţiilor, dar şi dans şi muzică. Printre cei prezenţi s-au numărat şefii CJ, angajaţii Consiliului Judeţean, dar şi mai multi directori. A lipsit, însă, primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.

„Este un mo­ment deosebit de frumos, pe care vrem să-l transformăm într-o tradiţie. Ţin să mulţumesc funcţionarilor din CJ care au organizat târgul, ca şi Primăriei pentru participarea sa la acest pro­iect“, a declarat preşedintele CJ, Cristian Adomniţei.

De la eveniment nu au lipsit colindele, dar şi datini şi obiceiuri de iarnă. Târgul de Crăciun organizat de Consiliul Judeţean a strâns aproximativ 50 de producători. Aceştia şi-au expus produsele din carne, plăcintele, vinul sau cozonacii în nişte căsuţe de lemn, pe bulevardul Ştefan cel Mare.Nu lipsesc produsele de post şi nici ornamentele de brad. Fiecare participant la târg plăteşte o chirie de 50 de lei pe zi pentru căsuţa ocupată. Târgul se va desfăşura până pe 22 decembrie.

 

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*