Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

 

Ce a păţit un hoţ din Iaşi care încerca să fure din depoul CFR Iaşi

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Iaşi a ajuns în stare critică în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“, după ce s-a urcat pe un vagon din cadrul depoului CFR Iaşi.

Potrivit Ziarul de Iasi, poliţiştii îl suspectează pe acesta că se afla la furat, asupra lui fiind găsită o staţie de emisie – recepţie folosită de mecanicii de pe locomotive.

„La ora 16.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat, Viorel T., în vârstă de 36 de ani, a fost găsit electrocutat în zona depoului CFR. Asupra lui s-a găsit o staţie de emisie recepţie, suspectându-se că a fost furată. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă şi sunt continuate cercetările“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

Ieşeanul a fost transportat de urgenţă la spital de un echipaj SMURD, iar de la Iaşi a fost trimis la Bucureşti. „Pacientul a suferit arsuri de gradul II şi III pe 50% din suprafaţa corporală. Avea, de asemenea, traumatisme în urma căderii de la înălţime. A fost  intubat, prognosticul fiind rezervat. El s-a urcat pe un vagon, şi un arc electric i-a străpuns corpul“, a declarat dr. Gabriel Perianu, medic primar de urgenţă.

Bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD în Capitală, la Spitalul de Arşi.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*