Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

 

13 dascăli de la Universitatea „Al. I. Cuza” au primit titlul de profesor emerit. Vezi cine a fost onorat cu această distincţie!

Cu ocazia Zilelor Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, institutul de învăţământ superior, cel mai vechi din România, şi-a onorat dascălii şi i-a inclus în elita profesorilor. Astfel, într-o ceremonie specială, care a marcat şi împlinirea a 153 de ani de la înfiinţarea universităţii, 13 cadre didactice au primit titlul de profesor emeriţ.

Cei care au fost onoraţi cu această distincţie sunt: prof.univ.dr. Teodor Cozma, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, prof.univ.dr. Iulian Popescu, de la  Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Adrian Poruciuc, de la Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Mihaela Paraschiv, de la Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Dana Diaconu, de la  Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Călina Gogălniceanu, de la Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Odette Blumenfeld, de la Facultatea de Litere, prof.univ.dr. Mircea-Nicolae Palamaru, de la Facultatea de Chimie, prof.univ.dr. Paul Fiedler, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, prof.univ.dr. Panaite Nica, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, prof.univ.dr. Ioan Andone,de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, prof.univ.dr. Maria Filip, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și prof.univ.dr. Ionel Andriescu, de la Facultatea de Biologie.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*