Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Inspectorul de la Primăria Iași, dat dispărut, a fost găsit mort!

Bărbatul a fost dat dispărut de către familie pe 7 august, după ce acesta vorbise cu soția duminica, 4 august. Aseară, doi ieşeni aflaţi la un grătar au observat un cadavru întins în iarbă, la 10 metri de locul în care petreceau ei şi au anunţat Poliţia.

Surse din cadrul Poliţiei municipiului Iași spun că bărbatul decedat era într-o stare avansată de putrefacţie, era îmbrăcat şi avea toate bunurile asupra sa, printre care un telefon mobil şi un laptop. Acestea sunt indicii care îi fac pe poliţişti să creadă că nu au de a face cu o crimă, ci, mai degrabă, cu o sinucidere. Zona în care a fost găsit nu este circulată. Trupul inspectorului a fost transportat la IML pentru necropsie.

Criminaliştii au luat amprente de la locul faptei şi au demarat cercetări. „Corpul nu avea urme vizibile de violenta, fapt care ne face sa ne gândim ca nu este vorba despre o infractiune”, au precizat politistii.

Marian Nistor era inspector de specialitate la Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Europene din cadrul Primăriei Iași. Purtătorul de cuvânt al Primăriei declara în urmă cu câteva zile că bărbatul a fost în concediu de odihnă în perioada 29 iulie – 9 august, dar nu a mai ajuns la serviciu. Se pare că inspectorul pierdea sume mari de bani la păcănele. Rudele se tem că aceasta este cauza pentru care s-ar fi sinucis.

Soția acestuia a povestit polițiștilor că, duminică seara, pe data de 4 august, l-a contactat telefonic iar barbatul i-a transmis că este în drum spre Iași, dinspre Ciohorani, unde anunțase că are de rezolvat mai multe probleme. Însa, el nu a mai ajuns acasa. Femeia i-ar mai fi trimis un mesaj în care l-a anunțat că au de achitat rata la bancă, dar acesta i-ar fi scris că nu se mai întoarce acasă.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*