Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Contractul privind modernizarea Aeroportului va fi semnat peste câteva zile

 Consiliul Judeţean Iaşi s-a întrunit astăzi într-o nouă şedinţă. La finalul acesteia, Preşedintele Cristian Adomniţei, a făcut câteva declaraţii cu privire la licitaţia de dezvoltare şi modernizare a Aeroportului Internaţional Iaşi.

Astăzi am avut o nouă şedinţă a Consiliului Judeţean şi am avut numai veşti bune pentru ieşeni. Cea mai bună veste din această perioadă este că la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor au fost respinse cele două contestaţii de la licitaţia privind modernizarea Aeroportului. S-a dovedit în totalitate faptul că membrii comisiei de licitaţie au avut dreptate. Contractul de proiectare şi execuţie a noii piste va fi semnat peste câteva zile. Aşteptăm ca partenerii germani, de la Max Boegl, să îşi pună în program vizita la Iaşi pentru a semna contractul”, a declarat Cristian Adomniţei.

 O altă afirmaţie se referă la procesele pe care Consiliul Judeţean le-a avut de la venirea domniei sale la conducerea instituţiei.

Am aproape un an de când sunt Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. De atunci şi până astăzi la Consiliu nu s-a mai pierdut niciun proces, atât în instanţele judecătoreşti, cât şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. La absolut toate procedurile de licitaţie care au fost blocate, mai ales la cele de la Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, procesul cu Euroconstruct pentru DJ282 Iaşi – Botoşani, contestaţiile de la licitaţia pentru modernizarea Aeroportului, precum şi procesele aferente exproprierilor de la Aeroport, Consiliul Judeţean a câştigat. S-a dovedit că a fost extrem de judicios modul în care ne-am apărat, modul în care ne-am selectat apărătorii, fie că a fost vorba de Direcţia Juridică a Consiliului, fie că a fost vorba de avocaţi specializaţi pe speţele respective, şi am salvat foarte mulţi bani pentru Iaşi. De exemplu în cauza exproprierilor, plătind avocaţilor aproximativ 2.000 de euro, am putut să întoarcem rezultatele nefavorabile de la Curţile de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am salvat astfel bugetului Judeţului Iaşi aproximativ 4,5 milioane de euro”, a mai declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*