Un şofer de pe un camion aparţinând ApaVital a intrat într-un tramvai după că a încercat să întoarcă autovehiculul pe linie dublă continuă. Miercuri, în zona Minerva, la 50 m după semafor pe sensul de mers spre Podul de Piatră, şoferul autoutilitarei Is 08 TLH a întors pe contrasens în zona cu linie continuă, fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu tramvaiul cu numărul 453, care circula pe linia 11.
În urma impactului violent vatmanul s-a accidentat, fiind necesară intervenţia echipei SMURD şi deplasarea victimei la Spitalul Sfântul Spiridon.
În urma coliziunii s-au înregistrat pagube materiale importante. Tramvaiul are partea din faţă distrusă complet. La fel de distrus este şi autoturismul care circula în aceiaşi direcţie cu tramvaiul. Circulaţia tramvaielor a fost blocată 35 min. pe ambele sensuri de mers, timp în care RATP a pus la dispoziţia călătorilor autobuze pe relaţia Minerva- Podul de Piatră –Rond Dacia.
Potrivit poliţiştilor, şoferul camionului ApaVital a fost supus testării cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.