Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Specialişti din ţară şi străinătate la Primăvara Dermatologică Ieşeană

UMF IasiSpecialişti din ţară şi din străinătate vin la Iaşi, în perioada 18-22 aprilie 2013, să dezbată teme actuale din patologia dermatologică de graniţă.

Peste 50 de lectori de renume din ţară şi de peste hotare vor aduce la Iaşi cele mai noi informaţii cu caracter interdisciplinar de care pot beneficia medicii dermatologi, colegii lor din alte specialităţi medicale, stomatologii, farmaciştii şi asistenţii medicali şi de farmacie. “Primăvara Dermatologică Ieşeană” va avea loc la Biblioteca Centrală Universitară “Mihai Eminescu”, între 18 şi 22 aprilie.  Evenimentul este organizat Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi prin Conf. Dr. Daciana Elena Brănişteanu, preşedintele Comitetului de Organizare şi Prof. Dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Comitetului de Onoare, compania de comunicare medico-socială Houston NPA şi Colegiul Medicilor Iaşi.

Concepută ca o serie de workshop-uri, cursuri şi prelegeri, Primăvara Dermatologică Ieşeană-ed. II îşi propune să ajute la construirea unei viziuni cât mai largi şi cât mai actuale asupra patologiei dermatologice de graniţă în rândul medicilor din întreaga ţară. Creditată EMC şi EFC, manifestarea beneficiază de sprijinul unor nume mari din medicina românească, dar şi de peste hotare. Printre invitaţii din străinătate se află prof. dr. Giovanni Pellacani (Italia), prof. dr. Cassian Sitaru (Germania), dr. Caterina Longo (Italia), dr. Francesca Larese Filon (Italia) şi dr. Elena Ardelean (Germania). Partenerii oficiali ai evenimentului sunt: Societatea Română de Pediatrie, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică, Colegiul Medicilor din România, Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală.
Primăvara Dermatologică Ieşeană îşi propune să construiască  o viziune cât mai largă şi cât mai actuală asupra patologiei dermatologice de graniţă, încurajând comunicarea dintre discipline. Astfel, programul ştiinţific va scoate în evidenţă relaţiile dintre dermatologie, pe de o parte, şi alergologie, imunologie, pediatrie, neonatologie, ortopedie, oftalmologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, medicină dentară, boli infecţioase, medicină internă, oncologie, fiziopatologie, ginecologie, nutriţie, biologie celulară şi moleculară, anatomie patologică, pe de altă parte. La eveniment vor lua cuvântul specialişti reprezentând centrele universitare din ţară (Iaşi, Bucureşti, Oradea, Constanţa, Cluj, Timişoara, Craiova, Braşov) şi din Italia (Universitatea din Modena, Italia; Universitatea din Freiburg, Germania).

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*