Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

 

Elevii ieşeni, printre premiaţii Concursului Naţional de Fizică «Evrika»

Cei 6 elevi ieşeni care s-au aflat în perioada 15-17 martie, la Brăila, pentru a lua parte la XXIII-a ediţie a Concursului Naţional de Fizică « Evrika » au obţinut punctaje foarte bune, patru dintre ei primind de asemenea diplome acordate de Ministerul Educaţiei.

Eleva Diaconu Camelia de la Colegiul Naţional « Emil Racoviţă » (profesor Miron Cristinel) a obţinut, aşa cum era de aşteptat, premiul I la nivelul clasei a X-a. Alţi trei elevi ieşeni au obtinut menţiune (locul V) : Cozma Tudor de la Colegiul Naţional « Emil Racoviţă » (clasa a VII-a, profesor Foca Mirela), Puiu Octavian (clasa a XI-a) şi Anghel Theodor (clasa a XII-a) ambii de la Colegiul Naţional (profesor Rotaru Jean).

Astfel, delegaţia ieşeană a reuşit să păstreze tradiţia şi să ocupe unul din locurile fruntaşe : locul III în ierarhia naţională a Concursului « Evrika ». La concursul organizat sub egida Ministerului Educaţiei au participat 213 elevi care au obţinut primul loc pe clasă la Olimpiada de Fizică, în cadrul etapelor judeţene.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*