Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

 

Deputatul Costel Alexe şi-a inaugurat cabinetul parlamentar din Podu Iloaiei

Deputatul PNL Costel Alexe şi-a inaugurat, duminică, cabinetul parlamentar din oraşul Podu Iloaiei. Biroul, amplasat pe str. Naţională, Bl. 6 ANL, parter, va deservi locuitorii Colegiului uninominal 7, precum şi toţi cetăţenii care vor dori să vină în contact cu deputatul PNL Costel Alexe. Cabinetul parlamentar va fi deschis cinci zile pe săptămână şi va cuprinde un program de audienţe săptămânal cu demnitarul.

Inaugurarea primului meu cabinet parlamentar din judeţ înseamnă un prim pas în raport cu modul în care văd eu această demnitate publică, adică în slujba cetăţeanului. Locuitorii din cele 17 localităţi din Colegiul 7 vor avea astfel o mai bună comunicare cu reprezentantul lor în Parlament. De asemenea, consilierii locali, primarii şi viceprimarii din comune şi din Podu Iloaiei au avut întotdeauna uşa deschisă în privinţa oricăror probleme care privesc comunitatea locală şi proiectele lor. Când am fost consilier judeţean sau director la Oficiul de Cadastru am ţinut săptămânal audienţe. Din ianuarie, personal merg lunar la toate şedinţele de consiliu local din cele 17 comune pentru a răspunde aşteptărilor acestor oameni. În următoarele două luni voi mai deschide încă trei  sedii de audienţe în judeţ şi în municipiu pentru a veni cu adevărat în sprijinul celor care ne-au trimis în Parlament”, a declarat deputatul Costel Alexe.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*