Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

A intrat cu buldoexcavatorul în Vama Sculeni

Poliţiştii de frontieră găsit în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni  un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, care conducea un buldo-excavator neînmatriculat. Individul, în vârstă de 26 de ani, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, în jurul orei 03.00, pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră, conducând un buldoexcavator marca  JCB Master Plus 3CX.
 
În timpul controlului, poliţiştii de frontieră au observat că buldo-excavatorul nu avea plăcuţe de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate poliţiştii de frontieră au constatat că utilajul nu figurează ca fiind înmatriculat.
 
Bărbatul a declarat a achiziţionat utilajul din judeţul Iaşi contra sumei de 24.800 lei, l-a preluat cu ajutorul unui trailer şi l-a transportat până în satul Sculeni, judeţul Iaşi.
 
Constatând faptul că şoferul trailer-ului nu deţine documentele necesare pentru a trece frontiera de stat a României, cetăţeanul româno-moldovean a coborât de pe platformă buldoexcavatorul la aproximativ 100 de metri de Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni şi l-a condus până pe sensul de ieşire din ţară. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, urmând a fi înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propunerile legale”, a declarat inspector principal Denis Mihaela Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*