Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

 

Descinderi ale Poliţiei la locuinţele hoţilor de curent

furt-de-curent-Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău şi cei ai Secţiei nr.9 Poliţie Rurală Hârlău, împreună cu lucrători din cadrul E.ON Moldova Distribuţie, au făcut descinderi în oraş pentru depistarea persoanelor, care folosesc instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
 
În timpul controlului efectuat la 30 de imobile au fost legitimate  47 de persoane, dintre care 12 au fost duse la sediul poliţiei, 9 dintre ele fiind prinse în timp ce aveau locuinţele racordate la reţeaua electrică, prin intermediul unor instalaţii electrice improvizate fără contract de furnizare a energiei electrice şi fără contor electric.
 
Faţă de persoanele depistate, au fost întocmite acte premergătoare dosarului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „furt” şi „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţeaua de energie electrică”.
 
Consumul fraudulos de energie îi afectează pe toţi consumatorii oneşti, pentru că aceste practici ilegale au consecinţe directe asupra calităţii serviciilor de furnizare a energiei. Pe de altă parte, furtul de energie realizat prin intervenţii neautorizate sau instalaţii improvizate poate genera accidente grave.
 
Pentru a proteja interesele cetăţenilor se desfăşoară periodic verificări pentru identificarea cazurilor de consum fraudulos de energie electrică.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*