Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Primarul și viceprimarul orașului Hârlău, reținuți pentru 24 de ore

dna_iasiPrimarul orașului Hârlău, Constantin Cernescu, și viceprimarul localității Florin Țăpușă au fost reținuți de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iași, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la fals intelectual.

De asemenea, au fost reținuți pentru 24 de ore și șeful Ocolului Silvic din Hârlău, Ioan Amariei, și șoferul personal al acestuia, Mihai Vatavu.

 

 

 

În perioada iunie-septembrie 2014, inculpatul Amariei Ioan, în calitate de șef al Ocolului Silvic Hârlău și reprezentant al achizitorului — Direcția Silvică Iași, a pretins și primit de la un om de afaceri (denunțător în cauză) mai multe foloase, care au constat în:

— 3 uși de garaj în valoare de 7.000 lei, montate la o anexă a Ocolului Silvic Hârlău.

— Neplata unei lucrări în valoare de 7.000 lei, pe care omul de afaceri o executase la locuința acestuia.

Aceste foloase au fost obținute de inculpat fie amenințându-l pe omul de afaceri că societatea sa nu va mai fi propusă pentru alte contracte de lucrări pe raza Ocolului Silvic Hârlău, fie ca urmare a promisiunilor că va face propunere la Direcția Silvică Iași, pentru ca o lucrare să fie atribuită firmei administrate de martorul denunțător.

În luna septembrie 2014, inculpatul Amariei Ioan, ‘a uitat’ promisiunea făcută și i-a solicitat omului de afaceri 10.000 de lei din suma pe care acesta urma să o obțină din contractul respectiv.

În perioada februarie — decembrie 2015, inculpatul Amăriei Ioan, în aceeași calitate, și-a încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că a dispus și a determinat mai mulți gestionari să elibereze diferite cantități de material lemnos fără întocmirea documentelor legale sau consemnând în mod fals vânzarea unui sortiment de material lemnos cu o valoare inferioară.

Într-una dintre situații, seful Ocolului Silvic Hârlău a beneficiat de ajutorul inculpatului Vatavu Mihai, șofer personal al acestuia, care a ridicat și transportat materialul lemnos de la unul dintre depozite, fără ca suma de bani rezultată în urma vânzării să intre în evidențele instituției al cărei angajat era.

Mai mult, la data de 11 august 2015, același inculpat, în calitate de șef al Ocolului Silvic Hârlău, nu a dispus măsurile legale ce se impuneau privind confiscarea unei cantități de material lemnos de la o persoană, ce fusese depistată de către angajați ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare transportând materialul respectiv fără documente legale.

În unele dintre cazuri, seful Ocolului Silvic Hârlău a acționat la instigarea inculpatului Cernescu Constantin, primar al orașului Hârlău.

Acționând în maniera de mai sus, inculpatul Amariei Ioan a provocat un prejudiciu necuantificat până în prezent instituției pe care o conduce, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii materialului lemnos.

În aceeași perioadă, inculpatul Amariei Ioan, în calitatea de șef al Ocolului Silvic Hârlău, a luat cunoștință prin prisma atribuțiilor de serviciu, despre o sesizare depusă la Comisariatul Regim Silvic Suceava, care-i privea pe mai mulți pădurari aflați în sfera sa de influență și a aflat detalii referitoare la activitatea de control ce urma a fi demarată în vederea verificării aspectelor reclamate.

În același context, la data de 22 octombrie 2015, inculpatul l-a anunțat pe unul din cei reclamați, i-a dat indicații cu privire la perioada exactă a controlului ce urma să aibă loc și ce aspecte trebuie să remedieze sau să ascundă în vederea eludării activității respective, prin aceasta urmărind să obțină un folos nepatrimonial pentru acel angajat.

La data de 17 decembrie 2015, inculpatul Cernescu Constantin, în calitate de primar al Orașului Hârlău, a dispus și a determinat un subaltern să întocmească un proces verbal de recepție în care să consemneze faptul că lucrarea ‘Extindere rețea alimentare cu apă și branșamente în Pîrcovaci zona Anișoara Smit și Pod Hrisculeni’ era finalizată, aspect nereal, în realitate această nefiind edificată în totalitate.

Astfel a fost creată o pagubă Primăriei Hârlău în cuantum de 2433.43 lei, ce reprezintă cuantumul lucrărilor nefinalizate dar achitate de către unitatea administrativ teritorială.

În perioada august — septembrie 2015, inculpatul Țăpușă Florin a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de viceprimar al orașului Hârlău, în sensul că, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale (ce deține un restaurant, o pizzerie și o florărie), s-a implicat în negocierea și încheierea de contracte, a ținut legătura cu consultanți ai firmei, a primit comenzi în numele societății și a efectuat plăți către angajați.

În aceeași perioadă, inculpatul Țăpușă Florin, în calitate de viceprimar al orașului Hârlău, a determinat un angajat al Poliției Locale să permită unui autovehicul încărcat cu material lemnos tranzitarea unui drum de acces prevăzut cu barieră, fără ca șoferul să plătească taxa de 250 lei expres prevăzută de o Hotărâre a Consiliului Local.

În aceeași calitate, inculpatul a dispus unui angajat aflat în subordinea sa ca în timpul orelor de program pentru care era pontat să aducă la îndeplinire activități de interes personal ale viceprimarului, cauzându-se prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale Primăriei Hârlău.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați la data de 22 ianuarie 2016, Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informatii.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*