Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Studenţii din Iaşi verificaţi cum se descurcă la gătit

Studenţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi sunt invitaţi să îşi etaleze calităţile de bucătari, în faţa unui juriu, la cea de a doua ediţie a ”Seminarului de gătit” programat pentru 4 aprilie, de la ora 14.00 în campusul Universităţii.

Planurile pentru desfăşurarea concursul de “bucătărit”, unul din cele mai inedite proiecte ale studenţilor pentru alungarea monotoniei, au început încă de săptămâna trecută când a fost lansată invitaţia pentru înscrierea în competiţie.

Succesul foarte mare pe care l-am avut în rândul colegilor noştri anul trecut ne-a determinat să organizăm şi cea de a doua ediţe a <Seminarului de gătit>. Ne-am mobilizat, am căutat sponsori şi putem spune că anul acesta va fi o competiţie mai completă, cu degustări, cu invitaţi de marcă ce vor găti pentru participanţi, dar şi cu lecţii despre terapia condimentelor în mâncare”, a spus Remus Gheorghiţă, student în cadrul Facultăţii de Zootehnie, responsabil de proiect.

În competiţie s-au înscris deja 16 echipe cu 32 de studenţi, iar jurizarea va fi realizată de un profesor, un student şi un reprezentant al sponsorilor.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*