Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Bărbat din Republica Moldova prins în timp ce încerca să treacă graniţa fraudulos

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni au depistat în zona de responsabilitate un cetăţean din Republica Moldova, care a încercat să intre ilegal în România, trecând înot râul Prut.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Zberoaia, o persoană de sex masculin, care nu îşi justifica prezenţa în zonă.Oamenii legii au procedat la legitimarea bărbatului, ocazie cu care au constatat că acesta este Denis O., în vârstă de 33 ani, cetăţean din Republica Moldova.

În urma verificărilor specifice efectuate, cu sprijinul autorităţilor din R. Moldova şi din declaraţiile bărbatului, poliţiştii de frontieră au stabilit că acesta a trecut înot râul Prut cu intenţia de a ajunge la un prieten din Oradea, în vederea găsirii unui loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, căreia i-au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi au predat-o autorităţilor de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*