Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Percheziţii la Iaşi, la suspecţi de producere şi comerţ cu medicamente interzise

perchezitii mascatiPercheziţii, vineri dimineaţă, la domiciliile membrilor a trei grupări infracţionale implicate în producţia, depozitarea şi comercializarea ilegală în România şi în alte state comunitare de produse medicamentoase interzise.

Poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Fraudelor – Inspectoratul General al Poliţiei Române desfăşoară 26 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi judeţelor Argeş, Călăraşi, Iaşi, Sălaj, Bihor şi Timiş. Un număr de  22 de persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse, în formă continuată, evaziune fiscală şi comercializarea de produse alterate în formă continuată.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat estimat până în prezent depăşeşte 1.000.000 de lei.

Vor fi puse în aplicare 22 de mandate de aducere pe numele celor bănuiţi, urmând a fi dispuse măsuri conform prevederilor procesual penale în vigoare.

Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Percheziţii la Iaşi, la suspecţi de producere şi comerţ cu medicamente interzise | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*