Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Membrii UNPR Iaşi au marcat Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Echipa UNPR Iaşi a marcat, vineri, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge şi a demarat o campanie de donare de sânge. Vineri dimineaţă, reprezentanţi ai Organizaţiei Judeţene UNPR Iaşi s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi pentru a dona sânge, propunându-şi să repete gestul periodic. Cu acest prilej, UNPR Iaşi lansează un apel către toţi ieşenii să se implice în activitatea de donare pentru a pune capăt crizei de sânge cu care se confruntă în ultimii ani spitalele din Iaşi, mai ales în perioada verii.

La acţiune, a participat şi preşedintele UNPR Iaşi, deputatul Gheorghe Emacu. El a preluat câteva dintre doleanţele directorului Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, Lavinia Scripcaru.

“Doamna Scripcaru mi-a comunicat că, pe lânga criza de sânge, se confruntă şi cu o criză de personal, fiind în imposibilitatea de a asigura gărzile în zilele de sâmbătă şi duminică. Lipsa unui număr suficient de angajaţi împiedică şi organizarea unor caravane mobile de colectare a sângelui de la donatorii din judeţ. Voi face o interpelare către ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, pentru a soluţiona această problemă”, a precizat deputatul UNPR Iaşi Gheorghe Emacu.

În fiecare an, la data de 14 iunie, se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Această zi a fost înfiinţată în urma succesului de care s-a bucurat Ziua Mondială a Sănătăţii din anul 2000, ce a avut ca temă importanţa donării de sânge, ca gest nobil, umanitar şi benevol.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*