Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Patron de brutărie acuzat de evaziune fiscală. Afacerea era închisă, dar el continua să producă pâine

Poliţiştii ieşeni au întocmit un dosar penal pentru evaziune fiscală pe numele administratorului unei societăţi comerciale de panificaţie din Târgu Frumos. Totodată, acesta a fost sancţionat pentru că a continuat să folosească punctul de lucru, deşi acesta fusese închis de autorităţi.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Iaşi au efectuat, joi, un control la o societate comercială, din Târgu Frumos, ce are ca obiect de activitate producerea de pâine şi de produse de panificaţie.

La activităţi au participat şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi.

Din cercetări a reieşit că, la adresa controlată, a funcţionat o brutărie a societăţii comerciale controlate, care, în cursul lunii mai a.c., a fost sancţionată de  reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Iaşi prin suspendarea activităţii şi închiderea punctului de lucru.

În prezent, administratorul societăţii desfăşura activităţi de producere şi comercializare de pâine în acelaşi spaţiu,   dar în numele altei societăţi comerciale, administrată tot de acesta.

În urma controlului, poliţiştii au stabilit că acesta nu a înregistrat în contabilitate veniturile obţinute din activitatea desfăşurată.

Pe  numele administratorului societăţii a fost întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*