Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Peste 15.000 de oameni participă la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici de la Iaşi

Peste 15.000 de oameni participă la slujba de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici de la Iaşi. Evenimentul are loc pe stadionul „Emil Alexandrescu” şi a strâns la un loc, peste 500 de preoţo, dar şi politicieni locali şi naţionali.

Episcopul a fost declarat Fericit citindu-se decretul de beatificare semnat de Papa Francisc de la Vatican. Liturghia este celebrată de cardinalul italian Angelo Amato.

Beatificarea episcopului este foarte importantă, pentru că este evenimentul cinstirii unui erou nu numai creştin, dar şi din punct de vedere uman, întrucât este un om al păcii, al armoniei şi al fraternităţii. În faţa persecuţiei, a mâniei şi a tuturor violenţelor, el s-a opus doar cu iubirea, caritatea şi iertarea sa. Şi astfel, la Iaşi, avem acest eveniment unic, pentru că nu a mai avut loc niciodată aici o astfel de beatificare. De aceea, este foarte important ca acest eveniment să fie comunicat ca o veste bună, ca o ştire bună, în aceste zile în care se discută mai mult despre ştiri rele“, a spus cardinalul în cadrul unei conferinţe de presă.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 15.000 de oameni participă la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici de la Iaşi | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*