Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

 

Un singaporez de 63 de ani, student la Iaşi, ar putea fi cel mai bătrân absolvent de Medicină din lume

Atomic Leow este din Singapore, are 63 de ani, e profesor, doctor în inginerie agricolă, şi a venit în România pentru a-şi împlini visul de a deveni medic. Acum e student în anul V la Medicină, la Iaşi, şi ar putea intra în Cartea Recordurilor drept cel mai în vârstă absolvent de Medicină din lume. E înalt, merge apăsat şi îşi poartă stetoscopul aproape în permanenţă într-o geantă sport negră, scrie Mediafax.

Doctor în inginerie agricolă, cadru didactic şi cercetător la o politehnică din Singapore, Atomic Leow, în vârstă de 63 de ani, a venit în România pentru a-şi îndeplini visul de copil: să fie medic. Acum este student în anul al V-lea la Facultatea de Medicină Generală de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, iar în vara anului 2015 va termina facultatea.

După calculele lui, va deveni cel în vârstă absolvent de Medicină din lume. Şi-a pregătit deja momentul în care va intra în Cartea Recordurilor. Familia din Singapore şi Australia îl va vizita pentru prima dată în România, va înainte o cerere pentru a fi prezentă şi o comisie de la Guinness Book şi a început deja să lucreze la teza de licenţă pentru că, spune el, degeaba faci o facultate doar ca să treci cu nota 5.

„Cel mai în vârstă absolvent de Medicină este un malaezian de 62 de ani, iar eu voi avea, la absolvire, cu trei ani mai mult. Dar nu de asta m-am înscris la facultate. Un doctor care a ajunge să lucreze şi nu vrea să îi ajute pe cei săraci, care vrea doar să adune bani, va fi un doctor prost. Misiunea mea, de a face Medicină, este tocmai pentru a-i ajuta pe cei săraci, care nu au bani să se ajute singuri”, spune bărbatul.

Singaporezul, care ştie doar câteva cuvinte în limba română, având cursurile de la facultate în limba engleză, spune că şi-a dorit toată viaţa să facă Medicină: „De mic copil, poate chiar de când m-am născut”.

El are două fiice, ambele stabilite în Australia. Una dintre ele este medic, iar cealaltă este studentă tot la Medicină. Ginerele său este şi el doctor, fratele său la fel, iar nepoata sa este „cea mai bună studentă de medicină din Australia”.

„În timpul examenului de treaptă de la finalul liceului (n.r. – echivalentul unui bacalaureat şi admitere la Facultatea de Medicină), pe care l-am dat în Australia, am fost foarte ghinionist. În timpul examinării am fost dus într-un centru greşit. M-am trezit într-o sală de 10.000 de studenţi, cu un singur rând pentru elevii asiatici, dar nu puteam să-mi găsesc locul care mi-a fost atribuit”, povesteşte Atomic Leow, gesticulând energic.

A cerut ajutorul unuia dintre profesorii supraveghetori care l-a îndrumat către un loc ce nu corespundea însă cu foaia lui de examinare. „I-am spus că locul e greşit, dar mi-a spus să stau acolo că studentul nu a mai venit. După ce am terminat de citit subiectele mi-am dat seama că ele nu erau pentru asiatici, cu prima limbă engleză, ci pentru australienii cu prima limbă engleză.” Aşa că s-a ridicat, a ieşit din sală, a căutat şi a găsit într-un final centrul de examinare în care fusese îndreptat. Doar că atunci când a ajuns acolo trecuse deja mai bine de jumătate din timpul destinat examenului şi nu a fost lăsat să stea mai mult.

Citeste mai mult aici!

 

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*