Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au trimis ieri spre judecare dosarul medicului ortoped Paul Botez. Reputatul specialist este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals în declaraţii.
În această vară, Paul Botez a fost prins în flagrant delict imediat după ce ar fi primit de la un pacient pe care trebuia să-l opereze un plic în care erau 4000 de lei. În biroul medicului, pe atunci şeful Clinicii de Ortopedie de la Spitalul de Recuperare din Iaşi, era un seif în care poliţiştii au găsit 65.000 de lei, 44.865 de euro, 2.500 de dolari, 80 de ruble ruseşti.