Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

 

Accident teribil. Soţul Oanei Dobrescu, reporter la Jurnalul TVR, lovit de un BMW

Jurnalistul venea de la Unirii, pe Bulevard, și după rondul de la Universitate a făcut dreapta, pe Batiștei. Semaforul era pe verde, dar, oricum, în acea intersecție, dacă nu trec pietoni, se poate face dreapta pe galben intermitent. Pe celălalt sens al străzii Batiștei era coloană, la semafor. Un SUV 4X4, cel mai probabil BMW X5 sau X6, a depășit coloana și a intrat pe contrasens, izbind în plin Opelul Vectra în care se afla Marius Dobrescu. Martorii spun că a fost un impact violent, iar după tamponare șoferul BMW-ului a părăsit locul accidentului. Trecătorii, revoltați de stilul agresiv al șoferului de la volanul BMW și de faptul că acesta a demarat în trombă, au sunat la Poliție și la SMURD. Echipaje de la Ambulanță, Descarcerări și un echipaj de Poliție au sosit rapid la locul accidentului. Din fericire, deși a suferit un traumatism sever, Marius Dobrescu nu a necesitat internare. El resimte amorțeli ale brațului și dureri puternice de cap, fiind posibil să meargă la un control în cursul zilei, la spital. În urma BMW-ului care a părăsit locul accidentului a rămas plăcuța de înamatriculare, care a fost luată de Poliție. În zonă există camere de supraveghere, așa că unui șofer băut, care a fugit ca să scape de răspundere, îi va fi greu să declare că a fost altcineva la volan.

Marius Dobrescu a moderat emisiuni la TVR și la Digi 24, de unde a plecat în urmă cu o lună.

sursa: dcnews.ro

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*