Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

 

Cea mai mare Universitatate privată din Iași, scoasă la licitație de FISC

Fiscul încearcă să recupereze cel puțin 51 de milioane de lei. Licitația va fi organizată pe 17 octombrie. Suma datorată la bugetul de stat, de către proprietarii Universității nu a fost făcută publică de conducerea Direcției Regionale a Finanțelor Publice din Iași. Potrivit anunțului de licitație de pe site-ul instituției, cel mai scump imobil este chiar sediul Universității „Petre Andrei”, estimat la 30,9 milioane de lei. Clădirea de 13 etaje se află în centrul civic al Iașului.

Un alt imobil, scos acum la vânzare, este căminul Universităţii, de pe strada Otilia Cazimir, și este  evaluat la 15.2 milioane de lei, fără TVA. Complexul Studis a fost cumpărat cu 3 milioane de euro în urmă cu doi ani și jumătate. Aici sunt 200 de locuri de cazare în garsoniere dotate cu toate facilitățile unui hotel de trei stele (internet, televizor, frigider, chicinetă, spălătorie, interfon, parcare proprie) și un bistrou.

Căminul Studis al Universității "Petre Andrei"

Nu este prima dată însă, când UPA încearcă să vândă imobilul. La începutul anului conducerea cerea 20 de milioane de lei pentru cămin. Un alt imobil aparţinând UPA ce va fi scos la licitație după jumătatea acestei luni este cel din zona Fundaţie. Preţul de pornire este de 1,49 milioane de lei, fără TVA.

Și  omul de afaceri Ioan Zapodeanu are două proprietăți imobiliare scoase la aceeași licitație. El a garantat un credit imobiliar pentru UPA, cu două terenuri de câte 2 hectare, fânețe situate în intravilan. Prețul de pornire a licitației pentru acestea este de 3,4 milioane de lei. Zapodeanu a declarat reporterilor că „S-a asigurat. Am un act prin care ei trebuie să îmi achite cash contravaloarea terenului în cazul în care se întâmplă ceva”. „Chiar dacă se vinde, eu oricum îmi primesc datoria”, susţine omul de afaceri.

Conducerea instituţiei private de învăţământ superior susţine că va găsi o soluţie pentru ieşirea din acest impas financiar. „Scoaterea la licitaţie este o prevedere legală. Noi am avut un plan de reeşalonare a datoriilor aprobat de ANAF de care nu ne-am putut ţine deoarece s-a prăbuşit numărul de studenţi. Şi nu doar la noi, ci la nivel naţional. Sperăm ca până pe data de 17 să găsim o soluţie. Avem nişte variante”, a declarat Doru Tompea, rectorul UPA, în presa regională.

Aceasta nu este prima problemă financiară din istoria universităţii private. În urmă cu câţiva ani omul de afaceri Gabriel Surdu a cerut insolvenţa Universităţii „Petre Andrei“ din Iaşi pentru o datorie în valoare de 480.705 de lei. Presa scrie că Societatea Terramold Protect administrată de omul de afaceri a cerut Tribunalului Iaşi deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul instituţiei de învăţământ superior pentru că nu şi-a plătit serviciile pentru paza şi protecţia unui spaţiu.

UPA a fost dată în judecată şi de absolvenţii promoţiei 2007. Ei au cerut Tribunalului Iaşi să oblige instituţia de învăţământ superior să le elibereze diplomele de licenţă şi să le achite câte 5.000 de lei daune morale. Conform rapoartelor anuale înaintate Ministerului Finanţelor, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi a încheiat anul trecut cu un profit nesemnificativ, de doar 555 de lei. Veniturile totale ale instituţiei s-au cifrat la 14,06 milioane de lei, iar datoriile ce trebuie plătite pe termen lung erau de 28,6 milioane de lei.

 

sursa: http://www.finanteiasi.ro/index.php?page=10&ct=0&ida=1062

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*