Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

 

Cazarea cea mai scumpă din ţară, cea de la “Cuza”

Toamna se numără… locurile de cazare în cămine. Înainte de începerea unui nou an universitar, bobocii şi studenţii “cu vechime” trebuie să-şi găsească mai întâi un loc de cazare.

Din cauza lipsei de spaţii, universităţile din Iaşi au hotărât să îi cazeze doar pe cei cu rezultate bune la învăţătură şi fără restanţe. Astfel, la Universitatea “Al.I.Cuza” sunt disponibile doar 5500 de locuri, în 13 cămine, pentru cel puţin de 8000 de  solicitanţi.

Taxa cea mai scumpă o vor plăti studenţi care vor locui în “Akademos”. Cine vrea să locuiască în cel mai modern cămin al campusului, trebuie să plătească 500 de lei pe lună, pentru un loc într-o cameră cu două paturi. Potrivit unui studiu al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), aceasta este taxa cea mai mare din toată ţara. De altfel, tariful mediu în căminele universităţii este de 200 de lei lunar. Cel mai puţin, 120 de lei, dau studenţi care locuiesc câte 5 în cameră, în cămine nerenovate.

Taxele au crescut şi în campusul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr.T.Popa”: 150 de lei într-o cameră de 4 locuri.

În schimb, administratorii campusului “Tudor Vladimirescu”, al Universităţii tehnice “Gh.Asachi” din Iaşi se laudă că au printre cele mai mici tarife din ţară şi cele mai semnificative investiţii. În cele 21 de cămine au loc de cazare 8000 de studenţi. Tariful mediu este de 180 de lei pe lună, în camere de două, cel mult trei locuri şi cu toaletă comună la două camere. Pentru camerele de tip garsonieră, taxa este de 280 de lei lunar.

Datorită modernizărilor din ultimii ani, studenţii din “Tudor” îşi vor putea regla temperatura în cameră, de la calculator. Prin instalarea acestui soft, conducerea campusului speră să economisească o treime din costurile facturii la gaz. Întregul proiect care cuprinde şi o centrală de cogenerare a costat 5 milioane de euro. În acest an, lucrările de igienizare a căminelor au costat mai puţin, întrucât muncitorii au lucrat cot la cot cu studenţii voluntari din patru cămine.

Reprezentanţii ANOSR mai spun că subvenția cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflației.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*