Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi va primi, mâine, 20 septembrie 2013, din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) certificatul care atestă obţinerea calificativului “Grad de Încredere Ridicat”. Înmânarea va avea loc în cadrul unei şedinţe speciale, la care vor participa preşedintele ARACIS prof. univ. dr. Ioan Curtu, directorul misiunii prof. dr. univ. Mihai Octavian Popescu, membrii Consiliului de Administraţie, ai Senatului USAMV Iaşi, parteneri din mediul academic, absolvenţi şi studenţi. Evenimentul este programat pentru ora 14.00 şi va avea loc în Sala Senat.
USAMV Iaşi a fost supusă evaluării instituţionale externe, periodice în luna iunie a acestui an, pentru programele de studii de bază: Agronomie, Horticultură, Zootehnie şi Medicină Veterinară. Evaluarea a fost realizată de către un colectiv desemnat de ARACIS, format din cadre didactice din România şi străinătate. În urma acestei evaluări Universitatea a demonstrat că are o bază materială de excepţie, iar calitatea proceselor didactice este la nivelul standardelor şi criteriilor stabilite de ARACIS. Mai trebuie precizat că prin Legea Educaţiei Naţionale se stabileşte ca universităţile să fie evaluate periodic la 5 ani, în vederea diagnosticării standardului de calitate existent în instituţii. Ca finalitate, aceste proceduri au menirea de a creşte performanţele proceselui didactic şi de a realiza pregătirea viitorilor specialişti în concordanţă cu cerinţele pieţei. În urmă cu 5 ani, USAMV Iaşi a primit din partea ARACIS tot calificativul “Grad de Încredere Ridicat”.
În acest an USAMV Iaşi a avut parte şi de o altă vizită din cadrul evaluării internaţionale EUA (Asociaţa Universităţilor din Europa) în urma căreia s-a întocmit un raport prin care se apreciază nivelul ridicat al standardului de calitate.