Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Ateliere de fotografie pentru copii

Fotografia înseamnă emoţie, moment, amintire, mărturie. Imaginea poate schimba lumea, nu doar starea de spirit. Fotografia poate fi descoperită încă din copilărie, de aceea Pro Image Kids reia seria atelierelor pentru școlarii din Iași, cu vârste între 9 și 14 ani.

Din 24 septembrie 2013în fiecare marți, de la ora 18.00, în librăria Cărturești din Palas Mall, copiii care îndrăgesc fotografia pot desluși câteva dintre tainele sale sau pot experimenta tehnici noi în domeniu. Opt întâlniri succesive, câteva hoinăreli cu aparatele şi o expozţie colectivă îi așteaptă pe micii fotografi din noua grupă, denumită “Speed”.

În primul an de activitate Pro Image Kids, absolvenții atelierelor de fotografie au iscălit cinci expoziții, iar 33 de lucrări – vernisate de “Ziua Copilului” – sunt încă expuse la caruselul venețian din Palas. Micii artiști au participat la Festivalul Internațional de Fotografie “Photo Romania Festival” de la Cluj-Napoca, unii au fost laureați ai ediției din 2012 “Fotomaraton”, organizată deInstitutul Francez din Iași, iar o parte au ilustrat ca fotografi oficiali evenimente speciale. În parteneriat cu Icar Tours, micii artiștiPro Image Kids hoinăresc şi în afara orașului, în căutarea de peisaje, instantanee și portrete.

Pentru ca școlarii de acum să nu regrete că atunci când vor fi mari nu au descoperit la timp camera foto, traineri le vor fi fotografii Pro Image. Foto-jurnalismul, fotografia publicitară din varii domenii (beauty, fashion, de produs, corporate etc.), de eveniment, peisaj şi arhitectură se numără printre genurile care au consacrat agenția.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*