Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Poliţiştii îl căutau, el dormea liniştit în… camera de oaspeţi

În urma unui apel disperat la 112, poliţiştii alături de pompieri au pornit în căutarea unui bărbat în comuna Belceşti. Echipajele de salvare au fost puse pe jar de soţia unui pescar. Ea a reclamat dispariţia acestuia, plecat azi-noapte la pescuit, pe un iaz în Belceşti.

După ce a băut alcool, pescarul s-a întors acasă în miez de noapte şi a adormit în sufragerie, lăsându-şi însă lucrurile pe malul iazului.

Îngrijorată că soţul ei nu a ajuns acasă, femeia şi-a trimis copilul să vadă ce se întâmplă. Băiatul a găsit pe malul iazului lucrurile tatălului său şi a revenit în grabă acasă unde a povestit totul mamei sale. Femeia panicată a sunat la 112. Pompierii au trimis o barcă pe iaz pentru a-l căuta pe bărbat, iar un echipaj al Poliţiei s-a prezentat la casa acestuia pentru a lua declaraţii familiei. În timp ce poliţiştii îi interogau pe membrii familiei, bărbatul s-a trezit şi a ieşit din anexa casei unde a petrecut noaptea.

Rămâne de văzut acum cine va achita factura căutătorilor.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*