Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie anunţă întreruperea alimentării cu gaze naturale joi, 22 august, începând cu ora 8.00, pentru consumatorii din localităţile Uricani şi Valea Lupului.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil în jurul orei 19.00.
Compania E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.