Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

 

Reuniune pe tema pajiştilor de munte organizată de USAMV Iaşi

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi împreună cu Societatea Română de Pajişti organizează Reuniunea ştiinţifică anuală, cu tema “Pajiştile de munte în contextul PAC”. Manifestarea este programată a avea loc în perioada 4 – 7 iulie la Vatra Dornei, la Centrul de practică al USAMV Iaşi din Plaiul Şarului.

Evenimentul reuneşte profesori din toate universităţile de profil din ţară, specialişti din institute şi staţiuni de cercetare şi agricole, reprezentanţi ai ASAS, ICDP Braşov, organismele locale de dezvoltare rurală, centrul de economie montană, SC Dorna Lactate SA. De asemenea, vor participa şi reprezentanţi de la firma Gutler, care produce şi comercializează maşini de supraînsămânţat şi regenerat pajişti, firma Everde, distribuitor de seminţe de ierburi perene, precum şi fermieri din Bazinul Dornelor.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*