Aflat la Iaşi, unde a susţinut o conferinţă motivaţională la invitaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că sistemul medical suferă mult din cauza incoerenţei din infrastructură.
„Există la Iaşi un spital judeţean de urgenţă la funcţionează în nu-ştiu-câte clădiri. Sunt clinici rupte de spital în clădirile lor, deci până nu se face o clădire unitară, care să pună totul la un loc în favoarea pacientului, nu se va putea trece mai departe. Pacientul care ajunge în stare critică la spital trebuie să aibă toate resursele lângă el. Specialiştii trebuie să vină la bolnav şi să i se decidă intrarea sau nu la terapie intensivă sau în altă parte. Eu voi parafraza un coleg american care a făcut un audit acum câţiva ani la Iaşi şi care, văzând cum funcţionează lucrurile, a spus «Pentru a trata un pacient în stare gravă, cu mai multe leziuni, aici e nevoie să-l tai şi să duci fiecare bucată într-o bucată a Iaşului»”, a declarat, la Iaşi, dr. Raed Arafat.
„Problema majoră a sistemului medical din România cred că rămâne cea a finanţării, pentru că stăm cel mai prost la nivelul Uniunii Europene. Trebuie atrase fonduri. Trebuie rezolvată infrastructura. Iaşul e unul din exemplele majore, alături de Cluj-Napoca, unde consider că sistemul suferă mult de incoerenţa din infrastructură,” a continuat dr. Raed Arafat.
Sub titlul „Unde am fost, unde suntem şi unde vrem să ajungem în medicina de urgenţă”, dr. Raed Arafat a spus publicului numeros al conferinţei organizate de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei, povestea SMURD-ului, un proiect care a început sub ameninţarea prejudecăţilor şi-a îndoielilor. Prima maşină de Terapie Intensivă a venit din Germania, printr-o donaţie înlesnită de prieteniile medicului legate în timpul stagiilor de voluntariat în medicina de urgenţă.
„Aveam, atunci, pentru prima dată, posibilitatea să facem tot ce se putea. Îmi amintesc de familia unui bolnav, un pacient care a făcut stop cardiac. El a murit, însă după încercările noastre de a-l resuscita rapid, într-o maşină dotată pentru aşa ceva, familia mi-a mulţumit”, a povestit dr. Arafat. Însă o anumită doză de neîncredere s-a perpetuat. „Nu atingeţi nici un pacient până nu îl vede un specialist, pentru că sunteţi cetăţean străin”, i se spunea.