Senatorul PDL Dumitru Oprea doreşte publicarea valorii de înregistrare a imobilelor RA-APPS (Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”). Parlamentarul ieşean arată că aprobarea ordonanţei de urgenţă 15/2013 ridică suspiciuni în legătură cu vânzarea imobilelor aflate în proprietatea statului şi a RA-APPS.
Dumitru Oprea consideră că procedurile prevăzute de această ordonanţă şi tentaţia de a se ajunge la vânzarea pe bază de negociere, în vederea scăderii valorii imobilelor, sunt câteva dintre aspectele generatoare de neîncredere asupra modului în care vor achiziţionate imobilele. Totodată, în anexele ordonanţei sunt enumerate toate imobilele ce vor fi scoase la licitaţie, cu adresele şi suprafeţele corespunzătoare, însă valorile lor de inventar nu apar în nici un document.
În consecinţă, senatorul Dumitru Oprea solicită Secretarului General al Guvernului să precizeze când şi cum vor fi făcute publice informaţiile privind valoarea de inventar a fiecărui imobil ce va fi vândut. În acelaşi timp, parlamentarul ieşean a cerut clarificări privind modul de asigurare a corectitudinii preţului stabilit în urma evaluării imobilelor, pentru a nu se repeta cazul de subevaluare a terenurilor de la Ministerul Apărării Naţionale.