Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Bătrâni păgubiţi cu 15 000 de lei prin metoda Accidentul

sigla post politieÎncepând cu sfârşitul anului 2012 la nivel naţional, dar şi în judeţul Iaşi a apărut o nouă metodă folosită de infractori pentru a-i păcăli pe oameni.
 
Mai precis, infractorul apelează telefonic victima şi pretinde că este o rudă apropiată a acesteia (fiu, fiică, ginere etc.). Afirmă că a provocat un accident rutier cu victime în altă localitate sau judeţ şi are nevoie imediat de o sumă de bani, pe care să o depună într-un cont bancar pe un anumit nume.
 
Victimele sunt în general persoane în vârstă, acestora solicitându-se să trimită o importantă sumă de bani prin intermediul serviciilor de transfer de bani (MoneyGram sau Western Union).
 
Cei care cad în capcana întinsă de escroci, se află vizibil sub influenţa unei stări de urgenţă, care în aceste situaţii nu este reală, ci este menită să îi facă pe oameni să creadă că unor persoane apropiate lor li s-a întâmplat ceva grav. 
 
Infractorii pun presiune pe victime şi folosesc diverse tertipuri pentru a îşi atinge scopul: 
– cunosc mici detalii despre cei pe care îi apelează telefonic (nume, prenume etc.); 
 
– pretind că sunt fiul/fiica şi în discuţia telefonică îşi schimbă vocea, plâng şi în acest fel fac dificilă recunoaşterea persoanei; 
 
– pentru a împiedica contactarea directă de către potenţiala victimă a rudei „implicate” în accidentul rutier motivează că acesta nu poate/nu mai poate vorbi întrucât este anchetată de poliţie şi nu poate răspunde la telefon. 
Din păcate, mulţi dintre cei apelaţi pică în plasa infractorilor şi nu fac o minimă verificare a veridicităţii situaţiei de urgenţă. P

e perioada sfârşitului de săptămână, în municipiul Iaşi au mai fost sesizate două astfel de înşelăciuni în care doi bâtrâni au fost păgubiţi cu circa 15.000 lei. 
 
Au fost însă şi situaţii în care, fie datorită vigilenţei, fie pur şi simplu a norocului, acţiunile escrocilor au fost soldate cu eşec. Enumerăm două cazuri de săptămâna trecută: în primul, victima, înainte de a efectua tranzacţia bancară, şi-a sunat fiica, deşi primise instrucţiuni să nu facă acest lucru întrucât „nu poate vorbi pentru că este la poliţie”. Surpriza plăcută a fost să afle că fiica ei nu a păţit nimic şi totul este o minciună. În cel de-al doilea caz norocul a făcut ca fiul victimei, despre care se spunea a fost implicat în accident rutier, să se afle în acel moment în apartamentul mamei sale.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*