Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Ziua Internaţională a Asistentului Medical, sărbătorită la Iaşi

Peste 8.000 de asistenţi medicali ieşeni sărbătoresc, pe 12 mai, ziua profesiei. La nivel mondial Ziua internaţională a asistentului medical se sărbătoreşte de aproape jumătate de secol, iar Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România marchează acest eveniment special pentru membrii săi, de 13 ani.

Filiala Iaşi a OAMGMAMR Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi-a invitat membrii la o întâlnire specială pe data de 11 mai, în Sala de Consiliu din Policlinica Stomatologică Boltă. Și-au anunţat prezenta peste 200 de asistenţi medicali şi moaşe şi au fost pregătite 10 lucrări, o sesiune de postere şi o secţiune specială, dedicată prevenţiei epuizării profesionale. Va fi un eveniment special şi pentru 25 pensionari foşti asistenţi medicali şi moaşe care vor fi premiaţi de colegi şi invitaţi să vorbească despre experienţa profesională şi umană câştigată în peste 40 de ani de profesie.

Tema stabilită de Filiala Iaşi pentru Conferinţa din 11 mai este „Asistentul medical şi moaşa– promotori ai sănătăţii în comunitate”, pentru a marca rolul asistenţilor medicali în promovarea şi menţinerea sănătăţii în comunitate, dar şi pentru a atrage atenţia asupra problemelor pe care aceştia le întâmpină în exercitarea profesiei şi în implicarea în politicile de sănătate la nivel naţional şi local.

„Asistenţii medicali şi moaşele sunt cu adevărat promotori ai sănătăţii în comunitate, dar rolul lor în România de astăzi nu este cel pe care ni-l dorim cu adevărat. Ei ar putea face mult mai mult decât acum. Ar fi extrem de importanţi în educaţia pentru sănătate, în prevenirea unor afecţiuni sau în îngrijirile la domiciliu. Foarte mult ar conta, de asemenea, înfiinţarea cabinetelor medicale de practică independentă, ceea ce ar reduce perioada de spitalizare, cheltuielile în sistemul sanitar şi aglomeraţia din unităţile de primire urgenţe. Am propus aceste cabinete Ministerului Sănătăţii. în 2006 dar nici până acum nu am primit un răspuns, iar autonomie profesională avem doar pe hârtie, ca şi cum scopul responsabililor din sănătate ar fi de a submina permanent poziţia şi statutul profesioniştilor asistenţi medicali şi moaşe. Ne dorim ca, măcar de ziua noastră, guvernanţii să se gândească la asistenţii medicali ca la reali promotori ai sănătăţii, deoarece numai aşa rolul nostru este complet. De ziua noastră, le urez tuturor colegilor mei La mulţi ani, sănătate, seninătate şi înţelegere în familii, îndrăzneală şi satisfacţii în exercitarea profesiei. Îi asigurăm de toată susţinerea noastră în ceea ce fac din punct de vedere profesional”, a declarat Liliana Pintilie, preşedintele Filialei Iaşi a OAMGMAMR.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*