Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

 

Ordinul Arhitecţilor Iaşi, nemulţumit de transformarea Bulevardului în zonă pietonală

Reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor Iaşi nu sunt de acord cu modul în care municipalitatea a transformat Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt în zonă pietonală, afirmând în acest sens că acordă nota 2.

George Carapanu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor, Daniel Vişan, vicepreşedintele Ordinului şi Mihai Drişcu, prodecanul Facultăţii de Arhitectură au declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt nemulţumiţi de modul în care arată zona pietonală din centrul municipiului reşedinţă.

Potrivit acestora, nu s-ar fi ajuns în această situaţie dacă reprezentanţii municipalităţii ar fi consultat un arhitect înainte de a demara proiectul privind transformarea Bulevardului Ştefan cel Mare în zonă pietonală.

”Bulevardul Ştefan cel Mare este o zonă cu un mare potenţial ce ar trebui valorificat, dar pentru acest pietonal nu putem să acordăm decât nota 2, nici măcar notă de trecere. Cei din Primăria Iaşi au pus carul cu pietre înaintea cailor. Mai întâi au făcut proiectul fără a consulta vreun arhitect, au tăiat teii iar acum când văd că întreaga comunitate e revoltată vin la noi să ne ceară părerea”, a spus George Carapanu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor.

Pentru a remedia situaţia, în perioada următoare va fi organizat un concurs de idei. La concurs se pot înscrie atât arhitecţi cu experienţă cât şi studenţii Facultăţii de Arhitectură.

Cei trei arhitecţi sunt de părere că zona pietonală de pe Bulevardul Ştefan cel Mare ar deveni atractivă dacă salcâmii japonezi ar fi schimbaţi iar unele instituţii publice din zonă ar fi relocate, imobilele în care acestea funcţionează în prezent urmând să fie introduse într-un circuit comercial.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*