Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Vosganian: USL e o alianţă politică pentru că PNL şi PSD nu pot decât să învingă împreună în cadrul acestei alianţe

Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat, sâmbătă,  că România are mare nevoie de stabilitate. El a organizat o conferinţă de presă în care a ţinut să contrazică zvonurile conform cărora USL se va rupe înainte de parlamentare sau că USL nu-şi va îndeplini mandatul de a susţine acelaşi candidat la prezidenţiale.
 
Eu răspund aşa acestor ipoteze: USL e o alianţă politică, spre deosebire de alte alianţe care s-au făcut până acum, fie electorale, fie de guvernare. În cazul USL mandatul românilor a fost dat în ansamblu USL, nu PNL-ului, nu PSD-ului. Orice tentativă de a gândi o alianţă de guvernare în care PNL sau PSD să meargă separat căutându-şi alţi aliaţi este o formulă care ignoră, poate chiar dispreţuieşte voinţa poporului român. De aceea cred că USL, pentru ca la rândul nostru clasa politică să avem sentimentul onoarei faţă de noi înşine şi faţă de români, USL trebuie să-şi îndeplinească mandatul de patru ani”, a declarat Varujan Vosganian.
 
El a mai spus că este unul dintre cei care susţin trăinicia şi unitatea USL până la sfârşitul mandatului pentru că ”România are mare nevoie de stabilitate şi România are nevoie ca românii să aibă încredere în ceea ce oamenii politici fac”.
 
”PNL şi PSD nu pot decât să învingă împreună în cadrul acestei alianţe. Orice tentativă de a încerca ca fiecare să învingă separat ar fi iluzorie. Este un răspuns pe care îl dăm opiniei publice şi acelor prognosticatori de ocazie care inventează tot felul de conflicte şi deznodăminte de acest fel”, a mai declarat vicepreşedintele PNL.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*