Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

 

Instanţa a admis, în parte, contestaţia senatorului PSD descoperit de ANI că şi-a angajat fiul la biroul parlamentar

Curtea de Apel Târgu Mureş a admis, în parte, contestaţia senatorului PSD din Iaşi, Sorin Constantin Lazăr, care şi-a anagajat fiul la biroul parlamentar.
El a fost descoperit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), însă parlamentarul a contestat raportul ANI, cerând anularea documentului privind conflictul de interese constatat de agenţie.

Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare.

Dosarul  parlamentarului a ajuns în iunie 2012 la Curtea de Apel Târgu Mureş, după ce a fost strămutat  de la Iaşi. Cererea senatorului a fost luată în discuţie pe 22 martie, iar instanţa s-a pronunţat vinerea trecută.

ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme, în 2011, pentru a-l cerceta pentru conflict de interese pe senatorul Sorin Constantin Lazăr, după ce parlamentarul l-a angajat pe fiul său, Mihai Eduard Lazăr, în perioada 1 septembrie 2010 – 1 octombrie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*