Democrat liberalii ieşeni i-au cerut explicaţii Monică Macovei pentru că s-au regăsit pe listele comisiei de etică la alegerile parlamentare şi nu au primit vreun răspuns până acum. Cu toate că Monica Macovei a fost preşedintele comisiei ea i-a trimis pe nemulţumiţi la conducerea partidului. Unul dintre nemulţumiţi este deputatul Petru Movilă, al cărui caz a fost discutat în Comisia de Etică şi a fost cât pe ce să piardă candidatura la Parlamentare pentru că DNA deschisese o anchetă pe numele său în dosarul ”Rutiera”.
”Este prima oară când se discută despre comisie. Nu se ştie pe ce criterii au lucrat cei de acolo. S-a spus că au făcut-o pe baza unei analize corecte dar nu este aşa. Eu am fost adus la Comisia de Etică cu un dosar aflat în faza incipientă. Nici măcar nu am fost invitat la comisie pentru a-mi prezenta situaţia”, a spus deputatul Petru Movilă, acum şi preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PDL.
Democrat liberalii ieşeni i-au cerut explicaţii Monică Macovei pentru că s-au regăsit pe listele comisiei de etică la alegerile parlamentare
http://iasinews.ro/wp-content/upload