Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Poliţiştii, îngrijoraţi de copiii delincvenţi

delincventa juvenila- copii infractoriNumărul minorilor care comit infracţiuni a crescut în cursul anului trecut, comparativ cu anii precedenţi. Delincvenţa juvenilă este una dintre problemele majore cu care se confruntă societatea românească, fapt pentru care este foarte important ca toate instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului să îşi orienteze activităţile în acest sens, alături de organizaţiile neguvernamentale care activează la nivel local.
 
Statistic, în ultimii ani, la nivelul judeţului Iaşi, din punct de vedere al minorilor implicaţi în fapte ce contravin legii, s-a înregistrat un trend ascendent. Astfel, dacă în 2010 erau 575 de minori implicaţi în comiterea de infracţiuni, în 2012 numărul acestora a crescut la 749. Acelaşi trend ascendent se înregistrează şi în cazul faptelor în care au fost implicaţi minori ca şi făptuitori. Astfel, în 2010 numărul acestora era de 586 iar doi ani mai târziu – 653. Principalele tipuri de infracţiuni săvârşite de minori sunt furturile, urmate la mare distanţă de tâlhării.
 
Din acest punct de vedere demersul preventiv realizat în raport cu delincvenţa juvenilă interferează benefic şi cu cel de-al doilea domeniu de interes al prevenirii – respectiv prevenirea infracţiunilor de furt, întrucât o parte semnificativă dintre aceste fapte sunt comise de către minori, iar programele de prevenire adresate minorilor au ca efect scontat reducerea implicării lor în activităţi infracţionale, deci şi în cele ce vizează bunurile patrimoniale”, a declarat comisarul Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
 
El spune că un alt aspect important al activităţilor de prevenire îl constituie reducerea riscului de victimizare a copiilor, prin dezvoltarea abilităţilor în domeniul siguranţei personale.
 
În acest sens, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, se derulează proiecte şi campanii ce vizează atât pe cei de vârste mici, dar şi pe adolescenţi.
Acţiunile de acest gen se derulează în colaborare cu unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi, având ca grupuri ţintă elevii, profesorii şi părinţii, dar şi în mediul rural, prin organizarea de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale care vizează responsabilizarea şi creşterea gradului de informare a specialiştilor din instituţiile publice care au competenţe pe această linie (primari, profesori, poliţişti, asistenţi sociali, medici).
 
Pentru exemplificare vă prezentăm unul dintre proiectele iniţiate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi care se derulează în perioada februarie-iunie 2013. Proiectul Şcoala – “Prioritatea mea” se desfăşoară în parteneriat cu Şcoala Generală „Ion Neculce” şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi şi are ca scop informarea şi dezvoltarea unor atitudini pro-sociale de creştere a siguranţei personale şi de prevenire a comportamentului deviant şi a victimizării minorilor în rândul elevilor”, a spus Mădălin Ţăranu.

http://iasinews.ro/wp-content/upload

Lăsați un comentariu

*